[interviu] Denis – Rime cu Premeditare
Salut Denis!
Long time no chat! Ce-ai făcut de rev, sărbătorile cu carne în varză şi alte bunătăţuri?
– Salut man, de sarbatori am stat chill şi m-am simţit bine ca orice om aşa lejer, mai o cabană de rev, o distracţie, o caterincă.
Hai să trecem la treabă, că întrebări de-astea or să te întrebe şi-ăia de la Cancan. Ultima treabă lansată a fost prin 22 iunie anu` ce a trecut, când ai lansat “Armistiţiu”. Ce-ai făcut de atunci?
– Aici îmi permit să te contrazic umpic. Piesa “Armistitiu” a fost prima mea piesă lansată, nu şi ultima, au mai urmat după şi “Privind în urmă” în colaborare cu Dudu şi Bella, apoi a urmat “Conştiinţă” în colaborare cu omu’ meu Dj Dadu …o colaborare cu Poggo pe piesa “Chermeza”, deci în concluzie nu am stat degeaba, am mai lucrat câte ceva şi la album, aşa lejer, am mai înlocuit nişte beaturi care nu mă mai mulţumeau şi nah pe lângă toate astea mai e rutina zilnică, distracţie, lejereală, caterincă etc :))
Am auzit că te-ai perindat la un moment dat prin US. Ce-ai făcut acolo? Ai învăţat ceva ce să te ajute aici (în materie de muzică)?
-Da, m-am perindat la un moment dat prin State :)) cu ceva treburi, eram în căutarea muzicii Rap :)) … glumesc :)). Nu am învăţat nimic şi totodată am învăţat, adică ştii şi tu că din orice experienţă înveţi câte ceva, astea fiind nişte experienţe şi pt mine.
Ai lucrat cu 1Leu şi Instru pe ultimul single. Este aceeaşi formulă pe întregul album, sau doar pe câteva piese?
– Cu Instru lucrez la tot albumul pe parte de producţie, mix/master iar cu 1Leu am făcut piesa “Armistiţiu” care repet nu e ultimul single lansat, a fost o piesă care mie personal îmi place şi nu stiu, poate mai facem piese împreună.
Pe cine să se aştepte oamenii să mai audă pe album? Ai mai avut alte colaborari?
– Da o să mai am şi alţi invitaţi pe album ar fi Alter Ego de la Cane Corso, Megga Dillah, Faust, mai mulţi, nu-s foarte cunoscuţi şi faze gen adică man eu fac muzică aşa cum o simt şi nu caut să mă fac cunoscut prin colaborări cu oameni foarte cunoscuţi şi faze gen adică nah poate o să am şi vreuna deaia dar nu ala e scopul, ştii ce zic?
Îl vinzi, sau îl dai moca pe net?
– Albumul meu o să îl dau pe net şi o să fie şi de vânzare pentru cei cărora le va plăcea şi doresc să cumpere pentru că apreciază munca artistului şi la o adică e normal să ceri bani pe o munca dar aprecierea o va decide ascultătorul.
Şi pe când vrei să-i dai drumu?
– Eu i-aş da drumul când va fi gata cu totul şi asta nu depinde doar de mine dar mă gândesc să fie prin primavară sau pe la începutul verii
Pregăteşti lansare, cu party, beutură, femei, ţâţe şi copii rapări (d-ăia răi), sau doar îi dai drumu pe net (cum se obişnuieşte în ultima vreme)?
– Îţi dai seama că aş vrea şi o lansare aşa cu un party cu tot felul de excese şi distracţie. Să vedem ce va ieşi, suntem optimişti :))
Pe cine ai invitat la lansare? Ai lista închisă deja, mai porţi discuţii?
– Nu am nici o lista, nici discuţii cu nimeni, în primul rând îmi invit toţi prietenii şi …cine vrea să vină e bine primit să vină, e foarte important să existe unitate în comunităţile astea hip-hop şi nu numai, să se înceteze cu hatereala şi faze de genu că x e gangsta ca y e under nu mă duc şi bull shit, muzica e bună sau rea, şi cine ascultă va decide cum o clasifică.
Ştiu că te cunoşti cu Dj Sauce. V-aţi pus la o bere să discutaţi de vreo colaborare?
– Da am discutat şi nu vreau să dau mai multe detalii acum, o să auziţi la momentul potrivit :))
Daca mai ţii minte, acu` vreo 6, 7 ani, prin Tîrgu Mureş erau câţiva băieţi care mai mişcau ceva. Ai mai auzit de ei? S-au pierdut în timp, sau încă vă-ntâlniţi prin studio?
– Cu o mână de oameni dintre aceia lucrez la muzică şi azi, unii s-au pierdut în timp alţii au rămas.
Un mesaj pentru cine citeşte:
– Staţi geană pe sprânceană şi staţi departe de drogurile legale (unde e cazul) şi nu vă mai spălaţi creierul uitându-vă la televizor.
Un mesaj pentru “ăia de ştiu tot” de pe net:
– Să citez pe cineva ? :)) “să-i chish în freză! ” :)) Pace şi lor.
Să ne-auzim cu bine 😉 Pace!
– One love ! aşa că sună mai şmecher cu “jm” :)))
Urmăreşte-l pe om pe Facebook: http://www.facebook.com/denisofficialmusic
2012 ….nu vine sfarsitul lumii …urmeaza Rime cu Premeditare semnat Denis ….1Leu ne prezice asta ! One love!
“Armistiţiu” cu 1Leu, prod. Instru
“Privind în urmă” în colaborare cu Dudu şi Bella