Din surse sigure …

By on Jan 12, 2012 in Educatie, Politica, Presa, Zi de zi

Mă distrează când văd cum mulţi aşa zişi jurnalişti citează surse inexistente. Când văd formula “din surse sigure” sau formula “ne comunică surse din interiorul (…)” e clar că există şanse foarte mari să nu existe acea sursă şi că afirmaţiile respective sunt Radio Şanţ. Ce e şi mai interesant e atunci când un trust scoate o băşînă mare şi gogonată, iar lichelele redactorii stimaţi copiază ideea şi o redistribuie prin materialele propriului angajator ca şi când ar fi un adevăr absolut şi fix acum l-au descoperit tocmai ei!

O manipulare slabă, cu efecte pentru auditoriul slab sau neinformat. E simplu!

Este evident că există situaţii în care sursa chiar nu vrea să-şi dezvăluie identitatea, dar ar trebui să gândim puţin situaţia şi să vedem ce ar avea de câştigat “sursa” spovedită să se împărtăşească jurnalistului însetat de nouăţi. De câte ori a aplecat un judecător peruca la microfonul (sau pixul) unui jurnalist să povestească secretele din spatele uşilor? Dacă nu era atât de secret, uşile procesului erau deschise publicului … implicit presei, iar acest lucru este stabilit de şăfu` sălii de judecată: judecătorul. Dar vreun procuror? Director de companie, CEO, altceva? De aici exclud din start limbricii politici, care preferă să se joace cu puţa în nisip şi să arunce cu aceeaşi puţă nisipul în ochii altora. Să le mai apară numele prin ziare (nu de alta, dar populaţia ar putea crede că ei au murit, altfel).

Sursele citate, sau demonstrate, sunt cele mai credibile însă dacă n-ai de-astea e destul să zici cuvântul “surse” şi-l împodobeşti cu ceva adjective de genul: apropiate, prezente, sigure etc.

În acelaşi stil profesionist, orice arestat este automat vinovat. Un inculpat fără culpă, dar în ochii presei un adevărat terorist. Hai să luăm un exemplu simplu şi idealist în fapte (până la partea cu media), la fel ca în fizică …. prima dată evaluăm situaţia ideală, mai apoi cea specifică:

Tu te duci la piaţă. Lângă tine Gogu fură mere. Comerciantul anunţă poliţia, care apare într-o clipită. Gogu a dispărut, iar tu (Mutulică) eşti acuzat că ai furat acele mere. Nu au dovezi, însă este de datoria lor să de ducă la secţie. De aici înainte partea cu “situaţia ideală” se taie. Pe drum spre secţia de poliţie apare presa care-ţi face poze, te filmează şi întreabă oamenii din jur inclusiv comerciantul de cele întâmplate. La ştirile de la ora 5 eşti prezentat ca fiind hoţul de mere, deşi nici un judecător nu a decis asta şi chiar dacă eşti considerat nevinovat până la proba contrarie (bazele sistemului juridic într-o democraţie). După ce domnul judecător realizează că eşti nevinovat şi totul a fost o confuzie eşti liber, însă acum ştirea nu mai e atât de interesantă pentru media şi nu se publică nici o erată ori corecţie a ştirii iniţiale. Tu, Mutulică, rămâi acelaşi infractor prezentat la ştiri.

Şi în felul ăsta presa poate determina dacă tu eşti sfântul care ajută sărăcuţul om de rând, sau delicventul care atacă fără motiv puterea. Sau eşti criminal, pentru că la prima privire superficială aşa pare.

Punct.

Liked it? Share it!
Fblike Twitter Youtube Pinterest Digg Delicious Reddit Stumbleupon

2 Comments

  1. iată un caz de presă-judecător: http://www.realitatea.net/educatoarea-hoata-galerie-foto_862868.html

    Mi-e o silă de găozarii ăştia fripturişti de nu mai pot. Nu pot să-i uit cum veneau la conferinţele de presă pe la primărie sau consiliul judeţean şi-şi înfingeau hămesiţi labele în covrigeii de pe mese. 😀 Desigur, în timp ce se întreţineau la un pahar de plastic cu Cola, alături de sursele sigure din interior.

  2. :))) un foarte bun exemplu Johny!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *