Vacanţa mea la Roma şi Poker-ul online

By on Sep 21, 2012 in Excursii, Reviews, Servicii

Am avut şi eu concediu anul ăsta. Concediu cu poker. Hai să-ţi povestesc exact despre ce-i vorba.

E cam greu fără un concediu de relaxare, unul în care faci exact ce-ţi place şi nimic mai mult. Aşa concediu am avut şi eu. Mi-a fost dor pentru că la programul încărcat pe care-l am zilnic, chiar dacă nu este o rutină şi mici lucruri se schimbă zi de zi în viaţa mea, m-am săturat. Nu m-am mai jucat pe calculator de aproape un an, chiar dacă mi-am instalat câteva jocuri şi le-am încercat câte 15 minute.

Eh şi după cum ziceam, în acest concediu m-am plimbat şi-am vizitat Roma; am stat la cafeluţe de câte ori aveam chef şi mă opream la orice terasă care-mi făcea cu ochiu. Într-una din seri gazdele mele dragi aveau organizată seara, deja devenită tradiţie pentru ei, în care “jucau cărţi” (defapt poker Texas Hold’em). Se strângeau 3 prieteni, scoteau câte o bere rece de la frigider şi, ca un ritual de sute de ani, împărţeau cipsurile – câte 3000 de fiecare (cu 3 euro puşi la bătaie). Până se făceau cărţile îşi terminau poveştile. Şi uite aşa am fost băgat şi eu în joc. Texas Hold’em. Ştiu să joc însă n-am avut ocazia până atunci să joc cu … ei 🙂 După seara “de cărţi”, a doua zi dimineaţă când nu mai eram ameţiţi amândoi, discutam despre cum a fost jocul şi-mi zicea că-i mult mai tare să joci online, pentru că nu vezi faţa oamenilor şi dacă joci calculat ai şanse să pleci de la masă cu mult mult mult mai mult de 4 euro (cu cât am ieşit eu din joc). Aşa că mi-am încărcat telefonul şi-am pornit la plimbarea zilnică prin Roma.

Prima terasă mai interesantă şi pe geamul căreia scria mare Wi-Fi a fost locul în care am început să google-esc despre pokerul online. Mi-am cerut un latte macchiato (că nah … o cafea normală pe acolo e doar o gură şi eu voiam să poposesc o leacă). Sunt o groooaaază de site-uri de poker! Am primit peste 50 de milioane de rezultate! Aşa că mi-am ales unul în limba română (să văd cum se petrec lucrurile pe la noi pe online) şi mi-am făcut un cont. Am primit ceva bănuţi gratis pentru jocurile de început (“perfect!” mi-am zis “că n-aveam de gând să bag bani să testez jocul”). Am câştigat câteva mâini şi mi-am făcut capitalul de a încerca şi alte mese şi jocuri asemănătoare (că doar ăsta-l ştiu); am încercat Stud şi Omaha. După câteva fluctuaţii am zis să mă bag la un sit and go şi gata pentru moment. După încă două latte macchiato şi un fresh de ceva fructe m-am decis că e momentul să o iau din loc. Totuşi … mai aveam credite! De atunci am tot intrat câte 10 – 15 minute şi m-am jucat din bănuţii făcuţi pe o terasă mică, de pe o străduţă liniştită şi retrasă din Roma. E jocul perfect! Acuma sunt curios cât mă ţine 🙂

Liked it? Share it!
Fblike Twitter Youtube Pinterest Digg Delicious Reddit Stumbleupon

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *